Meteo

Prognoză meteo pentru Bucureşti: Vreme închisă şi precipitaţii mixte de vineri seara şi pe parcursul zilei de sâmbătă

Vremea va fi închisă în Bucureşti pe parcursul zilei de sâmbătă, când vor fi condiţii de precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, se arată în prognoza de specialitate publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

19 Februarie 2021, 12:48 (actualizat 19 Februarie 2021, 12:50) |

Iarnă, ninsoare, vânt puternic / FOTO: RADU TUTA / AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

<!–

–>

Începând de vineri seara, de la ora 20:00, şi până sâmbătă, la ora 18:00, în Capitală cerul va avea înnorări. Din dimineaţa zilei de sâmbătă (20 februarie) se vor semnala precipitaţii, slabe cantitativ, sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, timp în care vor fi condiţii şi de producere a poleiului.

Vântul va sufla în general slab, iar temperatura minimă va oscila între -4 şi -2 grade Celsius, în timp ce maxima termică a zilei de sâmbătă se va situa în jurul valorii de 3 grade Celsius.

ANM a emis, vineri, o informare se ninsori moderate cantitativ, precipitaţii mixte şi polei, valabilă până sâmbătă seara la nivelul întregii ţări.

Astfel, în intervalul 19 februarie, ora 20:00 – 20 februarie, ora 18:00, în nordul, nord-estul şi local în centrul teritoriului, iar din dimineaţa zilei de sâmbătă (20 februarie) şi în regiunile sud-vestice, respectiv pe arii restrânse în cele sudice, vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, care vor favoriza formarea poleiului. La munte temporar va ninge.

Ninsorile vor fi, în general, moderate cantitative, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 10 – 15 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.

<!–

 

–>

Sursa: TVR1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *