Economic Social

România ar putea adera la spaţiul Schengen în acest an. Când ar putea să fie adoptată moneda EURO

România ar putea adera la spaţiul Schengen în acest an, va adopta euro după 2024 – 2025, a declarat joi la Digi 24 premierul Florin Cîţu.

„Parcursul pentru euro a fost puţin întârziat de această criză din 2020. Este nevoie de convergenţă reală. Vom recupera în perioada 2021 – 2024, dar trebuie să fim constienţă că aderarea la euro va fi după 2024”, a spus Cîţu.

Premierul spune că este greu să aderi la zona euro în ciză, dar că România îşi menţine obiectivul şi că aderarea presupune reformarea economiei, pentru că în interiorul zonei euro competiţia este foarte dură.

Intrarea în antecamera zonei euro s-ar putea produce în 2024 – 2025, iar adoptarea monedei europene ar putea avea loc în 2027 – 2028.

Cîţu spune că România ar putea intra în spaţiul Schengen în acest an. „România este gata să intre în Schengen din 2011. A apărut discuţia cu MCV-ul. Trebuie să coretăm această problemă anul acesta. Vom face tot posibilul să avem un raport favorabil MCV. Dacă toate merg bine şi avem un raport favorabil, putem să sperăm să continuăm discuţiile de aderare la Schengen chiar de anul acesta. Dar, repet, depinde de noi”, a spus premierul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Sursa Mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *