Economic

Producţia industrială din Germania dă speranţe că se va evita o recesiune

Producţia industrială germană a înregistrat o creştere mai rapidă decât se aşteptaseră majoritatea economiştilor în octombrie, alimentând speranţe că cea mai mare economie a Europei ar putea evita o recesiune sub formă de W în următoarele luni, scrie Financial Times.

Producţia fabricilor a avansat cu 3,2% în perioada septembrie-octombrie, a şasea lună consecutivă de creştere, în timp ce economiştii previzionaseră o creştere de 1,5%. Avansul din octombrie a fost generat în principal de creşterea puternică a vânzărilor auto.

Chiar dacă producţia industrială germană nu va mai creşte în restul anului, aceasta se va situa cu 5% peste cea din T3 şi va adăuga un punct procentual creşterii PIB pe trimestrul patru, potrivit lui Andrew Kenningham, economist la Capital Economics.

„Sectorul serviciilor s-ar putea contracta din nou în T4, însă se pare acum că economia germană va avansa uşor, în timp ce pentru celelalte mari economii ale zonei euro sunt aşteptate scăderi”, adaugă Kenningham.

Totuşi, producţia sectorului manufacturier din Germania, care reprezintă aproximativ o cincime din PIB, s-a menţinut cu 5% sub nivelul din februarie, ultima lună de dinaintea declanşării pandemiei.

„Producţia industrială ar trebui să reprezinte punctul luminos al economiei în trimestrul patru, însă având în vedere impactul ultimelor restricţii asupra încrederii, serviciilor şi consumului, această evoluţie nu va fi suficientă pentru ca economia germană să evite o recesiune sub formă de W”, susţine Carsten Brzeski, analist ING.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Institutul ifo în rândul companiilor germane, aşteptările privind producţia din industria germană au scăzut în noiembrie, trase în jos de deteriorarea perspectivelor în rândul producătorilor din sectorul de larg consum.

„Chiar în condiţiile în care comenzile industriale indică o continuare a redresării economice, evoluţia în continuare a sectorului manufacturier rămâne una nesigură prin prisma pandemiei şi măsurilor de carantină”, se arată într-un comunicat al ministerului german al economiei, potrivit Reuters.

Germania ar putea impune restricţii mai severe asupra circulaţiei având în vedere că un shutdown parţial nu a reuşit să aducă ratele de infectare la niveluri controlabile, notează Bloomberg.

Germania a închis restaurantele, sălile de fitness şi cinematografele, dar a menţinut deschise şcolile şi cea mai mare parte a economiei, încercând o abordare mai soft comparativ cu alte ţări europene. Măsurile, introduse de la începutul lunii noiembrie, nu au avut un impact semnificativ asupra răspândirii coronavirusului chiar în condiţiile în care guvernul cheltuieşte peste 15 miliarde de euro pe lună pentru a susţine companiile afectate.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Sursa Mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *